Romantic FM MENIU
"Madame X" a Madonnei apare la începutul acestei veri!
Noutati

"Madame X" a Madonnei apare la începutul acestei veri!

19 Aprilie
Madonna a dezvăluit recent numele colaboratorilor şi titlurile pieselor incluse pe următorul ei material discografic, "Madame X", precum şi data de lansare a acestui nou disc, informează variety.com, citată de Agerpres.ro.

Noul album al vedetei, primul de după "Rebel Heart" din 2015, va fi lansat pe 14 iunie 2019!
 
Pentru "Medellin", primul single extras de pe acest disc, ce a fost lansat oficial miercuri, Madonna a colaborat cu Maluma şi producătorii Mirwais şi Mike Dean.

 
Videoclipul single-ului "Medellin" va avea premiera mondială în cadrul unei emisiuni speciale a postului MTV, intitulată "MTV Presents Madonna Live & Exclusive: 'Medellin' Video World Premiere", ce va fi difuzată pe 24 aprilie 2019.
 
Potrivit anunţului de zilele trecute, noul album "este influenţat din punct de vedere creativ de perioada în care Madonna a trăit în Portugalia, la Lisabona, în ultimii ani" şi reprezintă "o colecţie de 15 cântece noi care celebrează îndelungata idilă pe care Madonna a avut-o pe parcursul întregii sale cariere cu muzica şi cultura latino, dar şi cu alţi factori globali de influenţă".
 
Alături de Maluma, noul album include şi alţi invitaţi speciali, precum rapperul Quavo din trioul Migos, rapperul Swae Lee din duoul hip-hop Rae Sremmurd şi cântăreaţa braziliană Anitta. Pe acest album, Madonna cântă în portugheză, spaniolă şi engleză.
 
Printre piesele incluse pe album se află un cântec dance cu influenţe jamaicane, intitulat "Feature", în care vedeta pop cântă alături de Quavo (single-ul fiind produs de Diplo, cu care Madonna a colaborat şi la albumul "Rebel Heart"), dar şi o colaborare cu producătorul Mirwais, intitulată "Dark Ballet".
 
Albumul "Madame X" a fost înregistrat pe parcursul unei perioade de 18 luni în studiouri din Lisabona, Londra, New York şi Los Angeles.
 
"Lisabona este locul în care s-a născut noul meu album. Acolo mi-am găsit o adevărată familie şi o lume magică populată cu muzicieni incredibili, care mi-au întărit credinţa că muzica din lumea întreagă este cu adevărat interconectată şi reprezintă sufletul universului", a declarat Madonna.
 
Albumul "Madame X" va fi lansat într-o versiune standard şi o versiune Deluxe. O ediţie Target CD va include versiunea Deluxe şi două piese suplimentare. (Sursa: Agerpres.ro; foto: www.variety.com)
ÎNAPOISUS
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate