Romantic FM MENIU
Tom Jones - "Delilah" (Video)
Recomandari

Tom Jones - "Delilah" (Video)

10 August
La 10 august 1968, renumitul cântăreț Tom Jones se afla pe locul #1 în clasamentul britanic de albume cu binecunoscuta melodie "Delilah".
 
Balada a fost înregistrată de Tom Jones în 1968 și compusă de Les Reed pe versurile lui Barry Mason, cei doi autori obținând în 1968 premiul Ivor Novello pentru "Best Song Musically and Lyrically".


 
 
Subiectul este povestea unei crime pasionale, a unui bărbat înșelat de iubită, pe care acesta o urmărește prin fereastra casei, o surprinde împreună cu alt bărbat, iar dimineața, după ce acesta pleacă, bate la ușa iubitei, care îi râde în față. Orbit de gelozie, își înjunghie iubita, dar realizând greșeala făcută, o imploră să-l ierte, înainte ca aceasta să moară, cu puțin înainte de a fi ridicat de polițiști.
 
Barry Manson spune că povestea este una adevărată – mai puțin partea sângeroasă – și a fost martorul scenei pe când avea 15 ani. El le-a povestit celor de la The Sun despre prietena lui de atunci pe care a prins-o cu un alt băiat, Delia. Fiindcă rima nu ar fi fost potrivită, astfel că Delia a devenit celebra Delilah. 
 
Versiunea lansată de Tom Jones este în ritm de flamenco, acompaniat de o orchestră mare. (Foto: www.nme.com)
ÎNAPOISUS
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate