Romantic FM MENIU
Opera Națională București deschide noua stagiune cu premiera spectacolului „Otello”
Recomandari

Opera Națională București deschide noua stagiune cu premiera spectacolului „Otello”

19 Septembrie
Regia artistică, decorul și luminile poartă semnătura maestrului Giancarlo del Monaco, costumele sunt realizate de Stella del Monaco. Asistent de costume este Ricardo Coelho, iar asistent de regie Alex Nagy. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mihnea Ignat. 
 
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 29 septembrie 2018, și duminică, 30 septembrie 2018, de la ora 18.30. 
 
În cadrul premierei mondiale, care a avut loc în anul 1887 pe scena renumitei Scala din Milano, publicul a rechemat soliștii în aplauze pe scenă, nu mai puțin de 20 de ori, ovaționând: „VIVA Verdi!”.
 
Creația verdiană a reprezentat prin excelență o împletire perfectă a artei dramatice cu muzica. De-a lungul secolelor, „Otello” s-a dovedit a fi o capodoperă care s-a evidențiat nu doar prin simbolurile filosofice, ci și prin trăirile tulburătoare și puternice ale personajelor, din punct de vedere teatral.
 
Giancarlo del Monaco, fiul marelui tenor Mario del Monaco, s-a născut la Lancenigo di Treviso pe data de 27 decembrie 1943. A pus în scenă peste o sută de opere în teatre prestigioase din: Berlin, Buenos Aires, Barcelona, Madrid, Bologna, New York, Los Angeles, Washington, Milano, München, Napoli, Paris, Pechin, Roma, Stuttgart, Sevilla, Torino, Viena, Zürig etc. În 1991 realizează prima sa regie la Metropolitan Opera din New York. După marele succes obținut cu opera „La Fanciulla del West”(Fata din Vest), urmează numeroase lucrări la fel de importante: „Stiffelio”, „La Forza del destino”(Forța destinului), (a cărui punere în scenă a fost premiată de Institutul American de Studii Verdiene), „Simon Boccanegra”. De asemenea a pus în scenă importante producții precum, „Andrea Chenier”, „Francesca da Rimini” sau „Cavalleria Rusticana”și„ Pagliacci”, la Opera Bastille din Paris. În perioada în care a fost Director General la Bonn, a fost numit consultant în cadrul Ministerului Culturii pentru lucrările de reconstrucție ale teatrelor de Operă din România.
 
Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Operei Naționale București sau online, la http://tickets.operanb.ro.
ÎNAPOISUS
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate