Romantic FM MENIU
LIPATTI, ULTIMUL RECITAL - Besançon, 16 septembrie 1950
Recomandari

LIPATTI, ULTIMUL RECITAL - Besançon, 16 septembrie 1950

13 Septembrie
Primăria Municipiului București prin Casa Artelor "Dinu Lipatti" vă invită duminică, 16 septembrie 2018, la evenimentul extraordinar “LIPATTI, ULTIMUL RECITAL - Besançon, 16 septembrie 1950”, prilejuit de împlinirea a 68 de ani de la cea din urmă apariție pe scenă a marelui pianist român Dinu Lipatti, memorabilul recital de la Palatul Justiției din localitatea franceză Besançon.
 
Evenimentul va debuta, de la orele 18.00, cu audiția înregistrării originale a programului muzical pe care Dinu Lipatti l-a interpretat în Sala Parlamentului. Banda originală, cu înregistrarea ultimului său recital din cadrul Festivalului de la Besançon, a fost descoperită abia în 1957 în arhiva Radio France. A fost publicată mai întâi în Statele Unite și Marea Britanie, apoi în Franța, cu un succes enorm.
 
Expoziția în aer liber “Recitalul de la Besançon, cântecul de lebădă al lui Dinu Lipatti” va spune, în imagini și text, povestea zilei de 16 septembrie 1950, rămasă în istoria muzicală drept una dintre cele mai tulburătoare dovezi ale genialității lui Dinu Lipatti, o mărturie a iubirii și a sacrificiului său pentru Marea Muzică.
 
De la orele 19.00, va avea loc proiecția documentarului „Ultimul recital”, realizat de regizorul şi producătorul francez Philippe Roger, peliculă selecţionată la Festivalul de Film Documentar Doucencourt de la Lyon. Pornind de la momentul Besançon 1950, filmul construiește retroactiv imaginea celui mai iubit pianist român din toate timpurile, prin mărturiile emoționante ale celor care l-au cunoscut și admirat. 
 
Proiecția filmului, în traducerea Irinei Margareta Nistor, va avea loc în Salonul de muzică al Casei Lipatti.
 
De la orele 20.00, tot în Salonul de muzică ce a aparținut familei Lipatti, pianista Mădălina Pașol va aduce un omagiu de suflet celui mai mare pianist român, interpretând o mare parte a lucrărilor cântate de acesta la Festivalul de la Besançon, în chiar ordinea aleasă, atunci, de Dinu Lipatti: Sonata pentru pian Nr. 8 în la minor, K.310, de Wolfgang Amadeus Mozart; Impromptu Nr. 2 în  Mi bemol Major și Impromptu Nr.3 în Sol bemol Major de Franz Schubert; Valsurile Nr. 3, Nr. 6, Nr. 7, Nr. 9 și Nr. 10 de Frédéric Chopin. 
 
În mod firesc, finalul serii îl va reprezenta îndrăgita Corală în Sol Major “Jesu bleibet meine Freude”, a lui Johann Sebastian Bach - lucrarea de suflet a lui Dinu Lipatti, cu care a ales să își încheie ultimul său recital.
 
Conceptul evenimentului aparține regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor “Dinu Lipatti”.
 
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
 
Detalii despre eveniment, aici: https://www.facebook.com/events/405885613275264/
ÎNAPOISUS
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate