Romantic FM MENIU
Harry Potter nu se lasă!
Recomandari

Harry Potter nu se lasă!

28 Iulie
În luna octombrie a acestui an vor fi publicate două cărţi noi inspirate din universul "Harry Potter", pentru a marca a 20-a aniversare a acestei serii literare celebre, potrivit Reuters, citată de Mediafax.

Cele două noi volume vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii organizată de British Library, la Londra, în luna octombrie a acestui an şi va rămâne deschisă până în februarie 2018, potrivit reprezentanţilor editurii britanice Bloomsbury.

Cititorii care vor lectura volumul "Harry Potter: A History of Magic – The Book of the Exhibition" vor putea să exploreze programa Şcolii de Magie Hogwarts, unde a studiat personajul Harry Potter.

Ambele volume, editate de British Library, vor include schiţe şi pagini extrase din manuscrisele scriitoarei J.K. Rowling ce nu au mai fost niciodată prezentate în public.

Pe data de 26 iunie s-au împlinit 20 de ani de la lansarea volumului "Harry Potter şi Piatra Filozofală", prima dintre cele şapte cărţi din seria "Harry Potter", care s-au vândut în aproximativ 450 de milioane de copii pe plan mondial şi au fost traduse în nu mai puţin de 29 de limbi.
ÎNAPOISUS