Romantic FM MENIU
Citiți, să traiți!
Recomandari

Citiți, să traiți!

12 August
Toată lumea citește - cum altfel să fie parcurs fluxul nesfârșit de postări de pe Facebook și Twitter -, dar un nou studiu sugerează că lectura unei cărți timp de cel puțin 30 de minute pe zi îi poate ajuta pe oameni să trăiască mai mult, scrie UPI.com, citat de Agerpres

Cărțile în mod special, și nu neapărat ziarele, revistele sau alte surse de materiale scrise, ar putea reduce riscul de deces cu aproximativ 20%, potrivit unor cercetători de la Yale University.

Studii anterioare susțineau că lectura este benefică pentru starea de spirit, pentru somn și poate chiar ajuta la întârzierea maladiei Alzheimer sau a altor afecțiuni cognitive, însă acest nou studiu extinde beneficiile lecturii și pentru restul corpului, susțin cercetătorii.

''Oamenii care spun că citesc cel puțin o jumătate de oră pe zi o carte au un avantaj semnificativ de supraviețuire comparativ cu cei care nu citesc'', a declarat Becca Levy, specialistă în epidemiologie la Yale University, pentru The New York Times.

Pentru cercetarea lor, specialiștii au analizat datele referitoare la obiceiurile de lectură ale 3.635 participanți la Health and Retirement Study (Studiul privind Sănătatea și Pensionarea).

Pe baza informațiilor privind rata de supraviețuire pe parcursul celor 12 ani de la debutul acestui studiu și adaptând datele privind vârsta, sexul, rasa, educația, bunăstarea, depresia și alte aspecte de sănătate, a rezultat că oamenii care au citit cărți timp de cel puțin 30 de minute pe zi au avut o scădere a riscului de deces cu 20%.

Un efect similar, dar mult mai redus, a fost observat și la cei care citesc ziare și reviste.

Studiul a fost publicat în revista de specialitate Social Science and Medicine.(imagine: goodread.ro)
ÎNAPOISUS