Romantic FM MENIU
Caravana filmului românesc
Recomandari

Caravana filmului românesc

13 Iulie
„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” continuă periplul prin ţară după ce, timp de o săptămână, publicul din Tulcea a fost invitat să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme româneşti realizate în ultimii ani. 
 
Astfel, spectatorii prezenţi la proiecţii au avut ocazia de a dialoga, în cadrul unor sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu invitaţii speciali ai „Caravanei filmului românesc” prezenţi la Tulcea: Radu Gabrea şi Victoria Cociaş, Bogdan Stanoevici şi Nicodim Ungureanu, Doru Niţescu şi Doru Ana, Oana şi Vlad Păunescu, Şerban Marinescu şi Bogdan Ficeac. 
 
Următorul oraş în care va poposi „Caravana filmului românesc” este Ghimbav, unde,  în perioada 13 - 17 iulie a.c., iubitorii de film sunt invitaţi la o serie de proiecţii în aer liber, ce vor avea loc în curtea de la Şcoala Mare din Ghimbav, cu începere de la ora 21.30, accesul publicului fiind gratuit. 
 
Timp de cinci seri, spectatorii vor putea aprecia creaţiile actoriceşti de valoare ale unor mari actori ai scenei şi filmului românesc: Victor Rebengiuc, Victoria Cociaş, Rodica Lazăr, Mircea Diaconu, Dorel Vişan, Ion Caramitru, Florin Zamfirescu, Bogdan Stanoevici, Nicodim Ungureanu, dar şi Aleksey Guskov, Mélanie Laurent, Dmitri Nazarov, François Berléand.
   
Filmele propuse în program sunt realizate în ultimii ani de importanţi regizori ai cinematografiei naționale și internaționale: Dan Piţa („Kyra Kyralina”),  Radu Gabrea („O poveste de dragoste. Lindenfeld”), Şerban Marinescu („Doar cu buletinul la Paris”), Radu Mihăileanu („Concertul”) şi Cristian Comeagă („Cel ales”).  
 
În această vară, „Caravana filmului românesc” va mai ajunge la Ghimbav, Amara, Giurgiu, Călăraşi, Brăila, Negreşti Oaş. Proiecţiile vor avea loc în aer liber, iar accesul publicului va fi gratuit. 
 
Proiectul este realizat cu sprijinul UCIN – Uniunea Cineaştilor din România şi cofinanţat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării).
La Tulcea, proiectul este realizat cu sprijinul DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual și cofinanțat din bugetul local al Municipiului Tulcea.
 
Parteneri media: Cinefan, All About Romanian Cinema  - AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Comunicate de afaceri, Timp Românesc, Prompt Media, Agenţia de Carte, Viitorul Ilfovean, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială, Asociaţia Cris, Grădiniţe Bucureşti, Calendarul Copiilor, SuntParinte.ro, Intuitext
 
Program „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale”
Ghimbav, 13 – 17 iulie a.c.
 
Miercuri, 13 iulie, ora 21.30: 
DOAR CU BULETINUL LA PARIS 
Regia: Şerban Marinescu 
Scenariul: Şerban Marinescu, Denis Dinulescu
Cu: Mircea Diaconu, Dorel Vişan, Răzvan Vasilescu, Adrian Titieni 
Durata: 98 min.
 
Joi, 14 iulie, ora 21.30:  
O POVESTE DE DRAGOSTE, LINDENFELD  
Regia: Radu Gabrea 
Scenariul: Adrian Lustig 
Cu: Victor Rebengiuc, Victoria Cociaş, Mircea Diaconu, Ion Caramitru
Durata: 95 min.
 
Vineri, 15 iulie, ora 21.30:  
KYRA KYRALINA
Regia: Dan Piţa; Scenariul: Ioan Grigorescu, după romanul lui Panait Istrati;
Cu: Iulia Dumitru, Corneliu Ulici, Iulia Cîrstea, Mircea Rusu, Florin Zamfirescu, András Demeter, Ovidiu Niculescu, Ştefan Iancu 
Durata: 99 min.
 
Sâmbătă, 16 iulie, ora 21.30: 
CONCERTUL 
Regia: Radu Mihăileanu
Scenariul: Matthew Robbins, Héctor Cabello Reyes, Thierry Degrandi, Alain-Michel Blanc, Radu Mihăileanu
Cu: Aleksey Guskov, Mélanie Laurent, Dmitri Nazarov, François Berléand, Vlad Ivanov, Miou-Miou
Durata: 119 min.
 
Duminică, 17 iulie, ora 21.30: 
CEL ALES 
Scenariul şi regia: Cristian Comeagă;
Cu: Bogdan Stanoevici, Laura Cosoi, Nicodim Ungureanu, Olimpia Melinte
Durata: 125 min.
 
Proiecţiile vor avea loc în perioada 13 - 17 iulie, începând de la ora 21.30, în curtea de la Şcoala Mare Strada (Strada Pieţii nr. 70), iar accesul publicului este gratuit, în limita celor 170 de locuri disponibile.
 
În cazul în care condiţiile meteorologice vor fi nefavorabile, proiecţiile vor avea loc în sala de sport a şcolii. 
ÎNAPOISUS