Romantic FM MENIU
Art Safari la Bucureşti, pentru a cincea oară
Recomandari

Art Safari la Bucureşti, pentru a cincea oară

8 Martie
Ediția va fi concepută sub forma unui muzeu temporar, ce va găzdui, drept principale focusuri, o expoziţie de artă contemporană organizată de Herve Mikaeloff (curatorul Louis Vuitton Foundation din Paris) şi o expoziţie dedicată artei româneşti importante, curatoriată de Alina Şerban.
 
Pavilionul expoziţional este semnat de arhitectul Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneţia - ediţiile 2016 până în prezent.
 
Printre noutăţile acestei ediţii se numără prezentarea în Pavilionul Central "Art on Stage" a ultimelor generaţii de artişti contemporani şi practicilor artistice ale acestora, de la pictură, grafică şi broderie, până la bandă desenată şi provocatoare instalaţii de artă, într-o expoziţie platformă regizată de curatorul francez Herve Mikaeloff.
 
Pavilionul Muzeal "Natural-Cultural", curatoriat de Alina Şerban, va ghida vizitatorii de-a lungul unui traseu expoziţional dedicat artei româneşti până la jumătatea anilor '˜90 din peste 20 de muzee din România, precum şi lucrări din importante colecţii private.
 
Programul Internaţional este organizat în colaborare cu ambasadele Germaniei, Israelului, Elveţiei, Spaniei, Argentinei, Statelor Unite ale Americii în România şi cu Forumul Cultural Austriac.
 
Programul Art Safari Kids 2018, susţinut de Metropolitan Life, este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3-12 ani şi oferă ateliere interactive, pentru cei mici dar şi pentru întreaga familie, în cadrul cărora familiile îşi pot manifesta creativitatea împreună. 
 
Biletele early-bird pot fi achiziţionate până pe 25 aprilie, pe www.artsafari.ro sau eventim.ro, bilete.ro.
 
Pavilionul de Artă Bucureşti - Art Safari se desfăşoară sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti şi se doreşte a fi un eveniment cultural unic ca structură, concept şi amploare din România. 
 
(Sursa: AGERPRES; foto: www.adplayers.ro)
ÎNAPOISUS
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate