Romantic FM MENIU
Angajare de clovn, la TNB
Recomandari

Angajare de clovn, la TNB

15 Martie
Spectacolul Teatrului Naţional din Bucureşti, “Angajare de clovn” de Matei Vişniec, regia Ion Caramitru, alături de alte trei spectacole bucureştene („Brâncuși împotriva Statelor-Unite”, coproducție Teatrul Odeon și Compagnie SuzanneM/Eric Vigner Franța, „Micul Prinț” Teatrul de Comedie şi „Artists Talk” – ARCUB) fac obiectul de lansare al unui program de cooperare artistică franco-română în domeniul teatrului contemporan, THEATRE FRANCO-ROUMAIN.

În prima etapă a acestui nou program iniţiat de Institutul Francez din București, cele patru spectacole mai sus amintite,  selectate pe criteriul legăturii cu spaţiul cultural francez,  vor beneficia de supratitrare în limba franceză. Spectacolele se alătură astfel evenimentelor ce marchează luna martie ca lună a Francofoniei.
    
Spectacolul „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, în regia lui Ion Caramitru, se joacă la această dată, de la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului Național București.
 
 „Angajare de clovn”  aduce pe scenă (dar şi în sală şi foyer) spectacolul imposibilului, al întâlnirii cu iluzia absolută şi cu mirajul libertăţii fără graniţe. Totul, într-o montare plină de umor, sensibilitate, cinism duios, acrobaţii sufleteşti, în care teatrul şi circul se întrepătrund pe tărâmul comun al spectaculosului.
      
Pentru a beneficia de supratitrare în condiţii optime, la achiziţionarea biletelor pentru această reprezentaţie va trebui să solicitaţi locuri în sectorul "A" din Sala Studio .

Următoarele etape ale programului THEATRE FRANCO-ROUMAIN se vor derula pe mai mulți ani, estimează organizatorii, și vor consta în traduceri de texte dramatice contemporane franceze în limba română și reciproc, realizarea unei platforme comune sharing și open source de dramaturgie contemporană franceză și românească, artiști și spectacole invitate, dar și coproducții.

ÎNAPOISUS