Romantic FM MENIU
The Rolling Stone a publicat lista "celor mai bune 100 de cântece ale secolului XXI"
Noutati

The Rolling Stone a publicat lista "celor mai bune 100 de cântece ale secolului XXI"

2 Iulie
Lista a fost publicată de revista americană în ediţia sa din iulie, iar pe prima poziție se află "Crazy in Love" - piesa de pe primul album de debut solo al cântăreţei Beyoncé, la care a colaborat cu rapperul Jay-Z, scrie EFE, citată de Agerpres.


Top 5 al listei este completat de soţul artistei, Jay-Z, ce ocupă locul cinci cu "99 Problems", dat și de cântecele "Paper Planes", de M.I.A. (2), "Seven Nation Army", de The White Stripes (3) şi "Hey Ya!", cu Outkast (4).
 
Printre artistele feminine ale căror piese s-au clasat pe locuri fruntaşe se numără Lady Gaga, cu "Bad Romance" (21), Amy Winehouse, cu "Rehab" (20), sau cântăreaţa britanică Adele, cu "Rolling in the Deep" (8).

 
Piesa "Despacito", pe care cantautorul portorican Luis Fonsi o interpretează împreună cu Daddy Yankee, se află pe locul 91, în versiunea remixată realizată în colaborare cu Justin Bieber.
 
Daddy Yankee apare în topul 100 şi cu piesa "Gasolina", pe care publicația o consideră "un punct de cotitură al ascensiunii genului reggaeton în muzica mondială".

 
Pe poziția 75 se află "The House That Built Me," piesa Mirandei Lambert, poziția 51 îî revine tot cântăreței Beyoncé cu cântecul "Single Ladies (Put a Ring on It)," Beyoncé, pe 59 se clasează piesa "Bodak Yellow", interpretată de Cardi B, o artistă de rap născută în Bronx, iar pe 46 găsim "Cry Me a River,"  cu Justin Timberlake.

 
Lista este redactată de artişti, producători, critici şi experţi ai industriei discografice. Ea poate fi vizualizată în întregime pe site-ul publicației: www.rollingstone.com. (Sursa: Agerpres.ro; Foto: www.rollingstone.com)
 
ÎNAPOISUS
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate