Romantic FM MENIU
 Shakira are o veste excelentă pentru admiratorii săi
Noutati

Shakira are o veste excelentă pentru admiratorii săi

9 Februarie
Solista columbiană a postat pe contul său de pe o rețea de socializare două înregistrări în care cântă, dorind să arate în felul acesta că operaţia la corzile vocale a reuşit şi este pregătită să-şi reia turneul.
 
Pare că artista s-a recuperat 100%, relatează ediția online a ziarului spaniol Estrella Digital, potrivit Agerpres.
 
Una din înregistrări este însoţită de postarea pe Instagram: „Pentru admiratorii care nu m-au lăsat niciodată să cad prea mult şi care mă ajută să mă ridic”. 
 
La sfârşitul anului trecut, Shakira a trebuit să-şi suspende lansarea turneului „El Dorado”, din cauza unei hemoragii la corzile vocale. Prevăzut iniţial să aibă loc la începutul anului 2018, mai întâi în SUA și Canada, turneul a fost amânat. 

 
Artista anunța la sfârșitul lunii decembrie că e forţată să-şi anuleze mai multe concerte europene din cauză că leziunea la corzile vocale de care suferă se vindecă mai încet decât spera. „Deşi speram cu tărie să fiu în măsură să-mi vindec corzile vocale la timp pentru a-mi relua turneul în ianuarie, a trebuit, după ce am luat în calcul toate opţiunile, să accept ideea că această leziune necesită pur şi simplu mai mult timp şi îngrijiri pentru a se vindeca”, anunţa interpreta hiturilor „Waka Waka” şi „Whenever Wherever” într-un comunicat postat pe site-ul său de internet.
 
„El Dorado World Tour” va începe în luna iunie, cu primul concert programat la 3 iunie pe Barclaycard Arena, la Hamburg, în Germania, ţara în care va susţine trei spectacole. Pe continentul europea, artista va susţine concerte în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Franţa, Luxemburg, Italia, Elveţia, Portugalia şi Spania. În Europa, turneul se va încheia la sfârşitul lunii iulie. (foto: www.billboard.com)
ÎNAPOISUS