Romantic FM MENIU
Richard Gere revine pe micile ecrane după un sfert de veac
Noutati

Richard Gere revine pe micile ecrane după un sfert de veac

23 Mai
Celebrul actor va avea un rol într-un serial dramatic de televiziune produs de BBC Two, ce va conţine opt episoade, anunţă Press Association.
 
În noul serial, intitulat "MotherFatherSon", Richard Gere va juca rolul unui mogul media american, un bărbat autodidact, al cărui imperiu financiar conţine şi un ziar londonez. Din distribuţia serialului va face parte şi Helen McCrory, o actriţă care s-a făcut remarcată datorită interpretării sale din serialul "Peaky Blinders". 
 
Richard Gere, premiat cu un Glob de Aur, a declarat că se bucură foarte mult pentru revenirea sa pe micile ecrane: "Au trecut aproape 30 de ani de când am lucrat în televiziune. Sunt încântat să colaborez din nou cu BBC la acest proiect minunat de opt episoade, alături de oameni atât de talentaţi, şi care rezonează atât de mult cu timpurile în care trăim", a declarat starul de la Hollywood.
 
Noul serial original produs de BBC Two a fost creat şi scris de Tom Rob Smith, scenaristul filmului "Child 44" şi al producţiei de televiziune "The Assassination Of Gianni Versace: American Crime Story".
 
Filmările de la serialul "MotherFatherSon" vor debuta la Londra şi vor continua în vara acestui an în Spania. Serialul va conţine opt episoade ce vor avea fiecare o durată de o oră.
 
Vedeta hollywoodiană a putut fi văzută pe micul ecran cel mai recent în anul 1993, în lungmetrajul TV american "And The Band Played On". (Sursa: Agerpres; Foto: www.hollywoodreporter.com)

ÎNAPOISUS
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate