Romantic FM MENIU
Radu Jude a câștigat marele premiu al Festivalului de Film de la Karlovy Vary
Noutati

Radu Jude a câștigat marele premiu al Festivalului de Film de la Karlovy Vary

9 Iulie
"Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari" a obținut Marele premiu - Globul de Cristal al Festivalului de Film de la Karlovy Vary, fiind totodată primul lungmetraj românesc ce a primit trofeul acestui renumit eveniment din Cehia, potrivit AGERPRES.
 
Cel de-al şaselea lungmetraj al regizorului Radu Jude a primit şi trofeul "Europa Cinemas Label", creat în 2003 pentru a îmbunătăţi distribuţia şi promovarea filmelor europene în cinematografe, precizează sursa citată.
 
"Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari" spune povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă. (...) Presa de specialitate l-a numit "un semnal de alarmă inteligent" privind populismul, "un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent" şi "o comedie-dramă îndrăzneaţă"", se arată în comunicatul citat.
 
Din distribuţia filmului fac parte Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.
 
Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul - de Cătălin Cristuţiu, sunetul - de Jean Umanski, mixajul - de Cristinel Şirli, designul de sunet - de Dana Bunescu, decorurile şi costumele - de Iuliana Vîlsan, iar producător este Ada Solomon.
 
Filmul va putea fi văzut în cinematografele din România din 28 septembrie 2018.
 
Marele premiu al festivalului, în valoare de 25.000 de dolari, a fost acordat pentru prima dată în 1948, când a revenit lungmetrajului "The Last Stage" (Polonia), de Wanda Jakubowska. (Sursa: AGERPRES; Foto: www.ziarulmetropolis.ro)
ÎNAPOISUS
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate