Romantic FM MENIU
O scrisoare pierdută timp de 53 de ani
Noutati

O scrisoare pierdută timp de 53 de ani

27 Aprilie
După jumătate de secol, destinatarul a fost şocat de aspectul vechi al imaginilor alb-negru.

O carte poştală din Berlin, trimisă în 1964, a ajuns la destinaţie după 53 de ani, fără a fi citită vreodată de destinatar, o bătrână care a murit cu mult înainte ca mesajul să fi fost livrat, scrie The Local.

Cu toate că nu se cunosc autorii respectivei cărţi poştale, aceasta a fost semnată de ”copiii tăi” şi este trimisă către ”bunica”. Cea care a stat la adresa la care a ajuns, într-un târziu, epistola, se numea Frieda Lehmann, scrie presa locală, citată de Mediafax. 

Bătrâna nu a mai apucat să citească mesajul trimis de nepoţii ei, pentru că a decedat, însă vecinii şi-o amintesc ca pe o ”persoană bună şi modestă”, care avea ”un băiat pe nume Wolfgang de profesie tâmplar” şi care o vizita într-o maşină sport roşie. Cel mai probabil bărbatul este mort şi el, scrie The Local, citând un ziar nemţesc.

Epistola a fost adusă săptămâna trecută de un poştaş, care a lăsat-o la o companie de grădinărit din Germania, aflată în aceeaşi clădire, poate pentru că transportatorul nu ştia exact cui aparţinea şi ce să facă cu ea, susţine ziarul.

O angajată a companiei Moosgrün, Peggy Gerike, a spus că a observat că ceva era în neregulă cu scrisoarea pentru că timbrele au fost plătite cu pfenig - o formă învechită a monedelor germane.

Apoi a fost şocată de aspectul vechi al imaginilor alb-negru cu Berlinului, Poarta Brandenburg, Biserica Memorială Kaiser Wilhelm şi alte repere. Cu toate
acestea, numele de pe cartea poştală a uimit-o cu adevărat.

”Frieda Lehmann a fost şi numele bunicii mele”,a declarat Gerike.

Aşa că a încercat să afle câteva detalii despre fostul rezident al clădirii.

Întârzierea de 53 de ani a cărţii poştale rămâne un mister. Nu există nicio explicaţie oficială pentru aceasta şi nimeni nu ştie unde a fost epistola în acest timp. 

”Credem că adresa a fost notată greşit în 64 şi cineva a rescris fie codul poştal, fie adresa şi a trimis-o mai departe”, a declarat un reprezentant al Poştei din Germania pentru The Local. (imagine: http://www.maz-online.de)
ÎNAPOISUS
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate