Romantic FM MENIU
Diana Ross, omagiată pentru întreaga carieră
Noutati

Diana Ross, omagiată pentru întreaga carieră

23 Octombrie
"Sunt foarte emoționată să primesc acest premiu", a spus artista care va urca pe scena teatrului Microsoft din Los Angeles la 19 noiembrie 2017 pentru trofeu dar și pentru a cânta câteva dintre succesele sale, scrie EFE, citată de Agerpres. 
 
Premiul "American Music Award for Lifetime Achievement", cunoscut anterior sub numele de 'American Music Award of Merit', se acordă artiștilor care au contribuit în mod semnificativ la industria muzicală. 

 
Drept recunoaștere pentru contribuțiile lor în muzică, au fost recompensați la edițiile anterioare ale galei artiști precum Johnny Cash, Whitney Houston, Janet Jackson, Michael Jackson, Gloria Estefan, Ella Fitzgerald, Billy Joel, Jon Bon Jovi, Annie Lennox, Paul McCartney, Elvis Presley, Prince, Frank Sinatra ori Stevie Wonder. 
 
Anul acesta, la ediția a 45-a a premiilor American Music, cântărețul Bruno Mars aspiră la premiul pentru cel mai bun artist, cu opt nominalizări, iar Luis Fonsi și Daddy Yankee au primit fiecare câte patru nominalizări și se află pe lista pretendenților la trofeul artistul latino. 
 
La categoria artistul anului, Mars se luptă cu The Chainsmokers, Drake, Kendrick Lamar și Ed Sheeran.  
 
Nominalizările penntru premiile American Music Awards se realizează pe baza albumelor vândute, pieselor online, participărilor la emisiuni de radio și vizualizări în 'streaming' întocmite de publicația Billboard, precum și de  Nielsen Music și Next Big Sound. 
 
Câștigătorii vor fi desemnați prin votul publicului. (foto: zimbio.com)
ÎNAPOISUS
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate