Romantic FM MENIU
Este primul artist de culoare ce a câştigat toate cele patru distincții din divertismentul american: Emmy, Grammy, Oscar şi Tony.
 
Cântărețul și actorul american se află printre cele mai tinere persoane care au obţinut toate aceste patru tipuri de trofee, unite sub titlul EGOT. Legend este, de altfel, primul artist de culoare care a obţinut o astfel de distincţie.
 
Anul acesta, în luna septembrie, John Legend a câştigat premiul Emmy pentru producţia "Jesus Christ Superstar Live in Concert."

 
În 2015, piesa sa, "Glory", din pelicula "Selma", a câştigat un Oscar.

 
Doi ani mai târziu, artistul obținea un premiu Tony pentru rolul său de co-producător al piesei "Jitney", jucată pe Broadway. Premiile Tonny sunt acordate ca recunoştinţă actorilor americani de scenă pentru prestaţiile lor de-a lungul unui an.
 
John Legend a câştigat 10 premii Grammy până acum, începând cu titlul de ”Cel mai bun nou artist”, în anul 2006. 

 
”Până acum, doar 12 oameni au obţinut toate cele patru premii: Emmy, Grammy, Oscar şi Tony. De acum, Andrew Lloyd Webber, Tim Rice şi eu, ne-am alăturat acestui grup, după ce am câştigat premiul Emmy pentru producţia "Jesus Christ Superstar". Sunt foarte fericit să fiu parte din această echipă. Sunt onorat că au avut încredere în mine să joc rolul lui Iisus Hristos”, scria John Legend pe o rețea de socializare în toamna acestui an, când obținea distincția. (Foto: pitchfork.com)

ÎNAPOISUS
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate