Romantic FM MENIU
Cyndi Lauper
ARTIȘTI ROMANTICI

Cyndi Lauper

1 Ianuarie
Cântăreaţă şi compozitoare americană.


Celebra cantautoare împlinește azi 65 de ani și se bucură de viață ca în adolescență.
 
“Chiar dacă am ajuns la această vârstă cred că nimeni nu mă poate împiedica să mă fac roz în cap. Pot să mă fac şi albastră, dacă vreau. Însă albastru te cam îmbătrâneşte, că poate să pară gri, adică grizonat. Aşa că am ales roz”, mărturisea artista în urmă cu doi ani, într-un interviu, după ce și-a vopsit părul în roz.

În toamna anului 2016, vedeta americană a lansat un nou album solo, primul după o pauză de șase ani, iar cea care a inspirat-o pe solistă în mod deosebit  a fost una dintre pionierele muzicii country, Patsy Cline.
 
"A fost ca și cum aș fi auzit vocea unei prietene, atât de aproape mă simțeam de ea", a explicat artista care preia două din piesele ei celebre 'Walkin' After Midnight' și 'I Fall to Pieces' pe albumul ei.


În anul 2012, Cyndi Lauper a lansat și o carte autobiografică, în care, promitea că va spune totul despre ea, atât în privința carierei muzicale cât și a vieții private.
 
Volumul, intitulat "Cyndi Lauper", acoperă povestea artistei de la copilaria și adolescența marcată de probleme familiale, până la statutul de vedetă internațională și succesul atins în anii '80 dar și dincolo de acesta, "cu toate suișurile și coborâșurile care au urmat".  
 
"Câteodată a ieșit bine, altă dată nu foarte bine", rezuma solista la lansarea cărții. (Foto: www.hollywoodreporter.com)

ÎNAPOISUS
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate