Romantic FM MENIU
Chris Norman
ARTIȘTI ROMANTICI

Chris Norman

1 Ianuarie
Provine dintr-o familie de artiști englezi ajunsă prin el la a treia generație. Bunicii săi susțineau concerte în Anglia în timpul primului război mondial. A avut prima sa chitară la vârsta de 7 ani.
Primii artiști care l-au influențat au fost Elvis Presley, Little Richard, Buddy Holly și Lonnie Donogan, iar mai târziu, în anii ’60, trupa The Beatles și solistul folk Bob Dylan.

 
Părinții săi au făcut și ei parte din lumea artistică; mama sa era cântăreață și dansatoare, iar tatăl, membru în grupul de comedie “The four jokers” (Cei patru glumeți), care era cunoscut în Europa anilor 1930-1940, având în palmares și un spectacol de varietăți la Curtea Regală a Marii Britanii.
În jurul vârstei de 12 ani, Chris a început cursurile la St. Bede’s Grammar School din orașul Bradford (West Yorkshire), locul unde i-a cunoscut pe Alan Silson și Terry Uttley, viitorii membri ai formației de mai târziu, Smokie. 

 
"Cu Smokie am avut succes peste tot în lume, dar cel mai mare succes al nostru a fost mereu în Germania", spune Norman. "În Germania a fost întotdeauna cel mai mare interes pentru albumele mele solo". Cântece precum "If You Think You Know How To Love Me", "Living Next Door To Alice", "Stumblin' In" (duetul din 1978 cu Suzi Quatro), au cucerit pe rând inimile fanilor și topurile muzicale.

 
Piesa "Midnight Lady", lansată în 1986, a fost un hit în toată Europa, iar în Germania a ocupat locul întâi în topurile muzicale timp de șase săptămâni. Scris de Dieter Bohlen (fostul membru al grupului Modern Talking), s-a vândut în 900.000 de exemplare numai în Germania. 


A urmat același succes pentru piese ca "Some Hearts Are Diamonds", "No Arms Can Ever Hold You", "Broken Heroes", "Fearless Hearts", "Sarah" și "Baby I Miss You". După lansarea primelor două albume solo, "Rock Away Your Teardrops" și "Some Hearts Are Diamonds", Norman a anunțat retragerea din trupa Smokie. 

În cei 45 de ani de carieră, Chris Norman a vândut peste 20 de milioane de albume. În toamna anului 2013, artistul a lansat „There And Back“, cel de-al 28-lea album din carieră ce cuprinde treisprezece piese originale. Materialul "marchează reîntoarcerea la originile valorilor și modul în care înregistram în anii 60' și 70'", declara artistul cu prilejul lansării, adăugând "eu am compus personal o mare parte din album, dar câteva piese sunt scrise alături de muzicienii cu care călătoresc..." 



În toamna anului 2015,a lansat "Crossover". Iată, mai jos, videoclipul uneia dintre cele 12 piese incluse pe acest album, "Waiting".
 


Anul acesta, în septembrie, a revenit cu o nouă colecție de refrene incluse pe albumul intitulat "Don't Knock The Rock", ce conține înregistrări noi și originale, caracterizate prin acel sunet inconfundabil al artistului. Primul single extras este "Crawling Up The Wall". (www.regioactive.de)

ÎNAPOISUS